Despre activitate

Sustinere si Transformare!

Cum am devenit psihoterapeut?

La inceput au fost cartile de dezvoltare persoanala si de psihologie pe care le-am citit din pasiune. Apoi, in urma unor probleme in familie, am participat la un seminar introductiv, marca The Jorney (Calatoria), care mi-a schimbat modul cum priveam lucrurile si care mi-a aratat ca, desi nu puteam controla circumstantele, puteam controla modul cum ma raportam la ele. 

Aveam 38 de ani si trecusem prin mai multe perioade dificile in viata personala. Am inceput sa merg intr-o psihoterapie personala, unde, am constientizat lipsurile si tiparele disfunctionale din viata mea. La acel moment aveam o cariera de manager intr-o corporatie, o familie pe care o neglijam si foarte multa responsabilitate la locul de munca. Psihoterapia personala m-a facut sa-mi reconsider prioritatile, iar mintea mea analitica si curioasa m-a facut sa vreau sa descopar mai mult. 

Mi-am dat demisia din pozitia de manager si am realizat ca, pe masura ce eu imi rezolvam problemele, puteam ajuta si pe altii sa faca la fel. Asa ca am urmat cursurile de formare de circa 2 ani din programul de terapie centrata pe emotii, am facut un curs de calificare ca si consilier de dezvoltare personala, m-am inscris la Facultatea de Psihologie si am inceput activitatea de consiliere cu alti oameni in anul 2014. 

Facultatea de psihologie am facut-o ca si raspuns la nevoia de a pune o structura si o pregatire teoretica la ceea ce experimentam deja in activitatea de consiliere de dezvoltare personala, in relatia cu clientii mei. In paralel, am urmat programul de formare in psihoterapie integrativa, iar in urma finalizarii acestuia, am obtinut avizul de libera practica de la Colegiul Psihologilor din Romania pentru specializarea de psihoterapeut integrativ. 

Masterul in Psihanaliza a urmat firesc, impreuna cu supervizarea in psihoterapie, in timp ce lucram deja in cadrul cabinetului de psihologie propriu.

Catre cine se adreseaza consilierea psihologica si/sau psihoterapia?

Catre toti adultii, adolescentii sau copiii care au nevoie de ajutor pentru depasirea problemelor de ordin psihic, psihosomatic sau care traverseaza perioade cu mare incarcatura de stress sau emotionale (de exemplu dar nu limitativ: depresii, fobii, atacuri de panica, tulburari de anxietate, dependente, tulburari antisociale, traume de diferite feluri, abuz de diferite feluri, doliu si pierderea cuiva drag, divort, avort, probleme sexuale, probleme specifice diasporei, etc)

Catre cine se adreseaza orele de dezvoltare personala?

Catre toti adultii sau adolescentii care doresc sa-si imbunatateasca viata, sa-si constientizeze lucrurile disfunctionale din viata, sa-si imbunatateasca modul de relationare cu alti oameni, sa se dezvolte emotional, sa-si depaseasca complexele, sa capete mai multa incredere si stima de sine, sa se autodepaseasca.

Se mai adreseaza si studentilor care au nevoie sa-si faca stagiile de practica psihologica.