Multe persoane suferă de o formă de dependență. Dependență de o substanță, sau dependență emoțională. Uneori această dependență este subtilă, persoana în cauză nici nu e conștientă că are o dependență, alteori dependența este gravă și afectează semnificativ atât viața persoanei în cauză cât și viața celor apropiați ei.
Cauzele dependențelor sunt diverse, însă mulți psihologi au căzut de acord că trebuie căutate demult, în copilăria individului, în relațiile familial, în familia de origine din care provine persoana în cauză.
În abordare psihodinamică, dependențele sunt legate de nucleul familiei de origine, de tendința maternă de supraprotejare a copilului și/ sau de absența tatălui, absență care poate fi atât fizică cât și simbolică (tatăl este prezent fizic, dar lipsește emoțional, nu-l interesează copilul, nu petrece timp cu el, nu-i dă atenție). În ambele cazuri, copilul dintr-o astfel de familie suferă din cauza lipsei independenței, a iubirii necondiționate a mamei, a tatălui, sau a ambilor. Un astfel de copil se simte amenințat de emoții puternice, care îi pot da lumea peste cap și va încerca să scape de ele, să se „debaraseze” de ele, să le „înghețe”. Dependența apare mai târziu, pe fondul golirii emoționale, când el caută să evite contactul cu emoțiiile inconfortabile. Poate fi un sentiment de goliciune existențială, lipsă de dragoste, senzație de singurătate, deconectare cu sinele. Realitatea îl face să sufere și dependența îi maschează suferința, temporar și apoi o înrăutățește.
Dacă analizăm etimologic, cuvântul ADDICȚIE vine din latinescul „dicere”- a spune, a-dicere înseamnând „a nu spune”, adică „nespus”, ceea ce nu poate fi spus sau ceea ce nu vreau să exprim…
Astfel, dependența de substanțe ajută la „înghețarea” unei emoții puternice, a unei stări de inadecvare, de frică/ură/disperare/lipsă de speranță față de realitatea înconjurătoare, a deconectării de propriul sine. De multe ori individul simte un gol interior, existând o „detașare” deplină de emoții, o fugă de orice simțământ care poate să-i trezească amintiri refulate.
Mai departe, diferitele substanțe activează diferit anumiți centri din creier, chimia rezultată acționând diferit și „acoperind” diferitele nevoi emoționale.
Astfel:
Cocaina- ajută la gestionarea sentimentului de ură, ură refulată în copilărie cel mai probabil față de tată, ajută la exprimarea a ceea ce individul nu îndrăznește să exprime, deoarece cocaina dezinhibă. Această substanță creează iluzia unei mari treziri, unei mari „puteri” care facilitează relația cu ceilalți, care pune individul mai presus de ceilalți, așa cum el nu a fost pus niciodată de către părinți. Cel care consumă cocaină, vrea să-și recapete puterea sau ceea ce nu mai poate genera, precum admirația altora.
Marijuana- ajută la gestionarea unei separări timpurii în cuplu și a identității sau a poziției individului în fața acestei separări. Separarea în unele cazuri este fizică (tatăl a plecat de acasă, sau unul din părinți amenință cu plecarea de acasă) sau este simbolică (copilul simte că părinții „ nu mai sunt împreună”). Persoana respectivă care consumă marijuana se caută pe sine, nu știe cine este fără părinți sau fără partener, nu știe ce are de făcut, care este drumul său. Există în individ un conflict de identitate: Cine sunt eu?
Alcoolul- ajută la gestionarea conflictului de inadecvare, este legat de imposibilitatea de a face față provocărilor vieții. Individul simte că nu are ce-i trebuie pentru a supraviețui, nu știe cum să se descurce, are o slabă stimă de sine si respect de sine, nu reușește să se facă auzit. El este legat de dorința de a fugi de responsabilitățile sale fizice sau emoționale, îi este teamă că va fi rănit și că va suferi din nou. Persoana în cauză nu știe să-și gestioneze responsabilitățile, are de obicei un atașament de tip anxios, depinde în permanență de alții.
Tutunul- este legat de conflictele mamei, trăind o situație profundă de singurătate. Copilul o vede pe mama care e singură, care e izolată, detașată de copil, nu poate comunica cu ea, nu o poate face să-l „ vadă”. Lipsa comunicării cu mama sau opus excesul de protecție maternă, duce la dezvoltarea în copil a unui sentiment că este lipsit de libertate și independență, că e legat de mâini și de picioare, că nu are scăpare, că nu poate „respira”.
Obezitatea- dependența de mâncare: exprimă încercarea individului de a-și satisface foamea de dragoste cu mâncare. Cu cât mănâncă mai mult, cu atât e mai mare foamea. Individul mănâncă pentru a încerca să depășească trecutul sau experiențele neasimilate și neprocesate. El simte un gol, un vid în el, pe care încearcă să-l umple cu mâncare. Copilul nu a fost îngrijit corespunzător, a fost neglijat, lăsat de capul lui, nu a simțit că cuiva îi pasă de el, că părinții îl înțeleg, că îl prețuiesc.
Ciocolata- substituie nevoia de dragoste și „dulceață” a tatălui. Individa/ individul trăiește un conflict în legătură cu absența tatălui, cu lipsa iubirii paterne sau cu devalorizarea din partea tatălui. În cuplu, individul nu se simte iubit de partener, nu se simte satisfăcut sexual de partener, nu primește de la partener atenție/acceptare/înțelegere.
Zahărul- gestionează nevoia de a îndulci viața, compensând sentimentul de lipsă de dragoste, tandrețe și bucurie în individ. Persoana nu se simte suficient de iubită, de apreciată, îi lipsește tandrețea și drăgălășenia în cuplu sau n viață, nu simte bucurie, fericire, tânjește după ele, le caută.
Dependența sexuală exprimă o confuzie a individului în privința a ce inseamnă a avea parte de dragoste. Individul simte un gol interior, are sentimentul că numai prin unirea fizică cu cineva se poate împlini. Crede că numai prin sex poate obține dragoste, dragostea pe care nu a avut-o de la părintele de sex opus. Confundă dragostea cu sexul, unirea spirituala cu cea fizică, se gândește că a face sex înseamnă a avea parte de dragoste.
Dependența de a lucra/de a munci în exces gestionează nevoia individului de a trăi cu prea mult atașament și teamă, Individul trăiește în insecuritate, se teme de ziua de mâine, niciodată nu are suficient, muncește pentru a nu suferi de lipsă. Crede că trebuie să arate că viața lui este productivă și ca alții să recunoască că merită ceva. Ca și copil a fost lăudat numai când a luat note mari sau numai dacă a avut realizări la școală sau de altă natură. A crescut primind atenție și iubire doar dacă realiza ceva: premii, olimpiade, concursuri, etc. Iubirea i-a fost oferită condiționat, numai în urma efortului susținut. Dependența de muncă se împletește cu nevoia de perfecțiune, individul nu poate recunoaște când greșește, asta ar fi echivalentul eșecului pentru el.
Dependență de exerciții fizice- individul are dificultăți în a se accepta așa cum este el. Încearcă prin exerciții fizice să-și controleze corpul, starea fizică (cum arată în afară) pentru a umple golul (înăuntru) al nesiguranței în propria lui ființă. În copilărie a fost ridiculizat, umilit, rușinat din pricina modulul cum arăta, sau comparat cu alții în privința aspectului fizic.
Dependență de bani- gestionează nevoia unei persoane care are în permanență insecuritatea zilei de mâine. Persoana se teme de ceea ce ar putea să se întâmple, încearcă să anticipeze o catastrofă, plănuiește cu atenție etapele de câștig ale vieții lui. Persoana nu are încredere în forțele proprii și nici în propriile resurse, nu cere ajutor, e obișnuită să se descurce singură. De cele mai multe ori, astfel de persoane provin din familii cu un singur părinte, cu lipsuri materiale, iar părintele nu a știut să gestioneze propria lui nesiguranță în fața copilului.
.
Dacă suferiți de un tip de dependență, pentru a o vindeca trebuie să mergeți la originea rădăcinii poveștii voastre și să iertați ceea ce trebuie iertat în voi, să aduceți acceptare în relațiile cu părinții, să vă vindecați copilul interior, să vă rescrieți scenariul de viață, să vă schimbați credințele limitative, să vă eliberați de orice judecată toxică. În felul acesta veți învăța să nu mai luați viața drept pedeapsă sau suferință, veți învăța că nu sunteți singur pe lume, să vă apreciați și mai presus de toate să vă iubiti pe voi. Drumul vindecării poate fi provocator, însoțit de numeroase recăderi, dar cu răbdare și cu ajutor, dependența se poate vindeca.
Psihoterapia de grup sau individuală, sau ambele, este un ajutor semnificativ în tratamentul dependențelor, iar demersul de a merge la psihoterapeut al unei persoane dependente e nevoie să fie încurajat și susținut de aparținătorii acesteia.